1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 10

    1. În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată - cu aceleași jertfe, aduse neîncetat în fiecare an - să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie.
    1. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârșesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curățiți, n-ar mai avea nici o conștiință a păcatelor?
    1. Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor.
    1. Pentru că este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele.
    1. Drept aceea, intrând în lume, zice: "Jertfă și prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup.
    1. Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut;
    1. Atunci am zis: Iată vin, în sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule".
    1. Zicând mai sus că: "Jertfă și prinoase și arderile de tot și jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ți-au plăcut", care se aduc după Lege,
    1. Atunci a zis: "Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule". El desființează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea.
    1. Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.
    1. Și orice preot stă și slujește în fiecare zi și aceleași jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele.
    1. Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a șezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu,
    1. Și așteaptă până ce vrăjmașii Lui vor fi puși așternut picioarelor Lui.
    1. Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc;
    1. Dar și Duhul cel Sfânt ne mărturisește aceasta, fiindcă după ce a zis:
    1. "Acesta este așezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetele lor".
    1. Și adaugă: "Iar de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte".
    1. Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro